joi, 17 noiembrie 2011
duminică, 11 septembrie 2011
Emotiile unui nou inceput
Emotii. Emotii de toamna, priviri curioase, rasete, furnicaturi in stomac. Un portal spre o noua lume, o noua dimensiune, spre noi senzatii. O usa pe care scrie ,,Descopera-ma!'', uitata deschisa intentionat ca pe tine sa te roada curiozitatea si sa ii calci pragul. O licarire in ochi si in suflet alinata de pasi. O ancora aruncata pe un pamant nou. Un stilou pe care il primesti pentru a-ti scrie urmatoarea pagina a vietii. O cheie cu care vei deschide o cutie in care se ascund noi vise, sperante, iluzii, dezamagiri. Un pas catre maturizare... LICEUL.
Nu stiu cand a trecut timpul. Acum am impresia ca nu doar a trecut, ci a zburat pur si simplu. Nu m-am gandit la asta atat de profund, pana... acum, cand m-a tras de maneca tricoului si mi-a spus: ,,E timpul sa cresti mare!''. Eu i-am spus: ,,Am crescut! Nu sunt eu prea inalta, dar am crescut!'', la care El mi-a raspuns: ,,Da, asa este, dar e doar inceputul. E timpul sa cresti cu adevarat!'' Si are dreptate. Nu stiu ce ma asteapta, dar sunt nerabdatoare sa aflu. Mai e o zi. O singura zi.
Fete noi si zambitoare, caractere puternice sau nu, la locul lor sau bagacioase, domoale sau bataioase, sunt camarazii mei. Pornim impreuna intr-o lupta ce va tine patru ani frumosi, traiti cu intensitate, care ne vor ramane pentru totdeauna intipariti in minte si in suflet dispusi sa ne imprumute cate un zambet sau cate un hohot de ras atunci cand ne aducem aminte de ei.
Voci puternice si autoritare, calde si calauzitoare, ne vor indruma creierele in acest timp. Oameni ce risca sa isi consume toti nervii sau sa se mandreasca cu noi. Ore, minute, secunde in care vor trebuii sa ne suporte sau sa se bucure de noi si cu noi.
Pereti ce ne vor auzi shushotelile si chicotele de ras. Banci ce ne vor gazduii pe noi, BOBOCII.
Emotii. Emotii si nerabdare...
vineri, 2 septembrie 2011
Daruieste-mi un zambet !
Fa-ma sa zambesc. Zi-mi o gluma, zi-mi o intamplare hazlie, da-mi un motiv. Imparte cu mine unul din milioanele tale de zambete.
Be by my side. Thanx you!
joi, 1 septembrie 2011
Hai sa facem o fotografie !
 |
| By me :) Crengile par sa-si etaleze umbrele pe cer |
Vrei sa faci o fotografie cu mine?
Ai doua variante simple de raspuns: da sau nu.
O singura problema: eu nu am aparat.
Intrebarea ar fi: Atunci de ce am mai intrebat? R: Ma gandeam ca poate ai tu aparat.
Ok... Sa explic: Ador fotografia. Am avut o camera digitala, dar pentru ca nu am stiut sa profit de ea, s-a dus in lumea celor drepti (face pozele albastre si verzi :D - bine... am mai scapat-o si pe la plaja in apa etc etc, dar asta nu se pune). Cert e ca acum simt ca imi lipseste enorm.
Cand vine vorba de de arta e clar un subiect interesant pentru mine. Sunt pasionata de carti (abea am descoperit asta si o inebunesc pe mama de fiecare data cand trecem pe langa un magazin de asa natura), tablouri, muzica s.a. Sa-ti dau un exemplu: intr-o zi, daca nu scriu - desenez; daca nu desenez- ma apuca talentul si incep sa cant.
Cand vine vorba de fotografie... ei bine, pot spune ca e mai mult decat o pasiune- e o terapie de relaxare si un mod de a prinde incredere in mine. Pot recunoaste ca eu nu am fost acea persoana cu increderea de otel niciodata. La inceput, imi faceam poze si din cinci poze, trei sau patru erau sterse. Usor, usor am inceput sa observ noi lucruri la mine, si... mai pe scurt: am inceput sa ma accept asa cum sunt eu :D, pentru ca defapt asta era problema mea. (Si daca are cineva vreo problema cu asta, sa fie bine instiintat ca am depasit momentul si ca am invatat sa nu-mi mai las doborata increderea in mine, pentru nimic si nimeni; pur si simplu pentru ca nu se merita )
Ceea ce pentru unii oameni pare simplu, insipid, lipsit de frumusete sau semnificatie, pentru mine poate parea un lucru delicat si frumos, ce emite un sentiment profund.
Acum, unul dintre marile vise de acum este de a strange bani pentru un aparat foto :D Si stiu ca o sa reusesc. Sper ca intr-o buna zi, sa face o poza impreuna cu aparatul meu :)
PS: Doar am impartasit cu tine, nu cer pomana :))
luni, 29 august 2011
Draga, tu
Ar trebuii sa ma prezint, nu? Totusi, consider ca n-ar fi corect sa iti spun cine sunt, cand nici macar eu nu stiu. Adica da... Am un nume- sunt si eu om, desi unii mai uita. Sunt in fiecare zi altcineva. Ma reinventez. Tot timpul gasesc un motiv pentru a schimba ceva la mine. Nu, nu am personalitate multipla. Si... nu, nu sunt nici precum bate vantul. Cand eram mica credeam ca pot controla vantul, deci nu are el sanse sa ma schimbe acum, cand... am crescut si eu mare- alt lucru pe care unii il uita.
Invat in fiecare zi altceva. Ador lucrurile noi. Fiecare om pentru mine e o lectie vie. Analizez totul, la fel de profund si dur, precum critic. Iubesc adevarul si lucrurile care fac oamenii sa zambeasca. Sufar pentru lucrurile mici si... nu mai vorbesc de cele mari.
Nu mint niciodata si apar adevarul intotdeauna. Nu raspund la provocari, pentru ca sunt de parere ca cei care raspund sunt numai cei slabi, iar eu incerc, macar din privinta asta, sa nu fiu unul dintre ei. Nu vorbesc pe la spate, ci spun direct, desi asta doare mai tare. Nu imi plac competitiile. Am fost de multe ori pusa in situatia in care toata lumea concura cu mine, iar eu nici macar nu dadeam importanta. Nu imi pasa daca altii sunt mai buni, daca sunt mai putin buni, pentru ca ar insemna sa imi pierd timp pretios. Nu am noroc in dragoste si nici in ceea ce priveste capitolul prietenie, dar stiu sigur ca Doamne-Doamne mi-a oferit noroc pentru alte lucruri, mai mult decat a oferit unora.
Sunt genul ala de om care se contrazice singur cateodata, iubeste ciocolata calda,rece, mananca sarmale crude, excesiv de energic desi nu se omoara cu dulciurile, care vorbeste cateodata prea mult si uraste opera ,,Romeo si Julieta''; care, sta mult in fata oglinzii pentru a-si critica trasaturile si care, se ineaca in paginile romanelor pentru ca nu are incredere in nimeni, fiind genul de om introvertit dar in acelasi timp zapacit.
Ma caracterizeaza ploaia. De altfel, in fiecare an de ziua mea, ploua. Cand m-am nascut si cand am fost botezata, de aseamenea ploua. Ploaia e uneori linistita, alteori furtuna si... in unele cazuri un pic din amandoua.
Am cate un picut din toate: desenez, cant, scriu, montez aparate electrocaznice si deslusesc aprope toate enigmele in legatura cu tehnologia si oamenii, caci sunt pasionata si de pshihologie pe deasupra.
PS: Am blogul acesta de pe la inceputul anului 2011, am postat anumite cuvinte, o poveste, dar dandu-mi seama ca nu erau ele cele pe care vroiam sa le afisez aici, am abandonat blogul pana... azi. Nu stiu ce s-a intamplat cu mine; dar iata ca toate lucrurile se intampla cu un rost, iar blogul acesta incepe sa simta caldura parinteasca, in sfarsit.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)
